miercuri, 23 noiembrie 2011

El nu e un baiat oarecare. Daca ea ar trebui sa il caracterizeze, l-ar descrie ca pe o tolba cu minunatii. Pare un om obisnuit cu o minte neobisnuita.
De fiecare data cand ei doi se intalenesc, timpul nu isi mai are rostul. In principal pentru ca se transforma in ceva nesignificant, pierzandu-si conditia, devenind inutil.
Ce inseamna o clipa de fericire? Un raspuns vag ii trece ei prin minte in acel timp scurt cand se privesc continuu in ochi.
Ochii lui, sunt ca doua paturi mari, pufoase si maro. Nici nu cred ca mai trebuie mentionat faptul ca, ochii lui transmit un sentiment de fericire prin simpla lor sclipire, pentru ca asta se reflecta in zambetul ei cand el o priveste.
La prima vedere, ai crede ca se infiripa ceva intre ei. Mai mult ca sigur asta se intampla dar, concret, nimeni nu poate spune. Desi negraita, exista o repulsie atat din partea ei cand si din a lui. Repulsie care daca ar fi depasita, cu siguranta povestea lor ar ajunge undeva departe.
Stand la masa impreuna, povestesc cate-n luna si-n stele, ajungand la o perspectiva comuna asupra a tot ceea ce se intampla un jur. Ducand discutia undeva mai departe, cineva indraznea sa spuna ca el e continuarea ei si viceversa. Unde el incepe, ea termina si tot asa.
Cel mai groaznic moment, e acela cand magia lor se termina. Problemele cotidiene intervin iar timpul incearca sa isi revina in drepturi. Subtirica cum e ea mereu, isi imbraca puloverul de lana si cu ochisorii unui catelus, ii spune ca trebuie sa plece. Nu stie incotro are de mers, doar ca trebuie sa plece din acel loc. El o priveste in ochi, transmitandu-i o siguranta de nedescris. Stia ca va pleca dar nu pentru mult timp...

Niciun comentariu: