duminică, 29 mai 2011

Era o bibliotecă mare cu rafturi ticsite de cărţi care n-au mai fost deschise de o grămadă de timp. Era locul unei evadări perfecte. Aici, oricine putea deveni o altă persoană. Matei şi Bianca se cunoşteau de ceva vreme. A fost, este o prietenie inocentă, bazată pe tot ceea ce înseamnă o evadare cotidiană împreună cu o persoană străină. Cu toate că se cunoşteau de ani buni, într-un fel au rămas la fel de străini ca în prima zi când s-au cunoscut. În acea vreme, Bianca era fata cea nouă. Părul ei roşcat, zâmbetul perfect şi râsul cristalin, atrăgea orice baiat. Matei a fost unul din acei băieţi deşi n-a recunoscut niciodată că din acel motiv a încercat să intre în vorbă cu ea.

Matei

Biblioteca asta cred că e locul nostru consacrat. Cred că din acest loc, noi am pornit ca fiinţe. Nu ştiu dacă îmi pot permite să vorbesc despre eros dar Bianca este o excepţie. Am ajuns să o iubesc, pot spune. Cu ochii ei jucăuşi, cu privirea inocentă şi cu tot ce înseamnă ea. M-a fermecat deşi ea trebuie să rămână o pasiune ascunsă. Sunt prietenul ei cel mai bun iar asta a devenit, pot spune, cea mai grea povară pe care trebuie să o duc.

Bianca

Am ştiut încă de la bun început de ce eu şi Matei am devenit prieteni. Nu a fost din cauză că din punct de vedere social, eram două persoane care instant deveneau prieteni. Nu. A fost mai mult decât atat. Matei mă iubeşte iar pentru mine e clar ca ”bună ziua”!

Am avut o luptă grea cu mine însămi. Am vrut să îi dau lui Matei ceea ce vroia pentru că oarecum, am ajuns să îl privesc cu alţi ochi, iar el e un om incredibil şi ar trebui să mă simt norocoasă ca e prietenul meu… doar că, întocmai din acel motiv, că e prietenul meu, nu pot face asta. Îl preţuiesc şi mi-e frică să nu îl pierd.

Sunt cea mai bună prietenă a lui iar acest fapt, pentru mine, a devenit cea mai grea povară pe care trebuie să o duc.

Niciun comentariu: