duminică, 20 martie 2011

Azi dimineaţă când m-am privit în oglindă, nu ştiam cine sunt. Mi-am auzit prietenii vorbind de un gest anume care se presupune că te face fericit, respectiv aşa numitul zâmbet.
Vezi tu, am încercat să îl schiţez şi a ieşit ceva tare stâlcit aşa că am renunţat. Ce înseamnă să zâmbeşti? Ce înseamnă să fii fericit?
Apoi mi-am privit ochii. Am încercat să caut acea căldură dată de galbenul lor care îţi plăcea aşa de mult... şi nu am găsit-o. În schimb am văzut două cercuri negre scăldate în mări de lacrimi calde. Te rog, te rog vino înapoi! E aşa pustiu şi sunt incredibil de singura şi pierdută.


Te iubesc.

Un comentariu:

Iulia Romana spunea...

imi pare sincer rau de situatia asta.. sper sa treaca cat mai repede.