sâmbătă, 14 august 2010

Mi-e dor de el, incepand cu secunda in care-i plec din brate.
Nu stiu, e inexplicabil. Parca e continuarea mea, a sufletului si a corpului. Atunci cand eu ma termin, incepe el. Ca semnul acela al infinitului, daca intelegi ce vreau sa spun.

Niciun comentariu: