luni, 7 decembrie 2009

Parfumand aproape totul

Nu mai e sambata seara. Defapt nici nu stiu ce zi e. Ma indrept spre casa cu pasi grabiti si o frica ce creste in mine. Tin minte si ultima firimitura de gand care o aveam atunci si ma urasc pentru ce am gandit, pentru ce am spus, pentru ce am facut. Strada se face tot mai intunecata pe masura ce inaintez. Ma impiedic si cad. Cad intr-o cadere lunga , cad intr-o calatorie spre necunoscut amintindu-mi tot ce aveam si cum ma bucuram. Era si ea acolo si se bucura cum putea. Ne bucuram cum puteam…
De departe aud un tril si il recunosc. Face totul ca de obicei, imi aduce aminte de parfumul diminetilor in doi. Trilul asta e diferit; e ca o voce straveche si grava. E o voce care a trait, si azi se zbate sa mai traiasca. Imi spune ca il doare; imi spune cum simte ca incet, incet moare. Ii spun ca daca el pateste ceva, patesc si eu iar atunci vom disparea amandoi, pentru totdeauna.
Ecoul lui se pierde in linistea intunericului din jurul meu. Am cazut. Am cazut si m-am lovit. Durerea n-are cuvinte, si nu e cantata ca si trilul meu, dar totusi o aud cum isi face loc in tot corpul si cum urla tot mai tare cu fiecare secunda care trece.
Mi-ar placea sa zac acolo pana dimineata, poate voi simti parfumul ei din nou.

2 comentarii:

Julls spunea...

ce genial :> te iubesc micut(z)a :**

Miss Van spunea...

frumos. :)