luni, 30 noiembrie 2009

"suflet mic
cum sari acum in dans
si-ti lasi capul in aerul cald
iti zvacnesti picioarele in iarba stralucitoare
pe care o strabate vantul in delicata lui unduire" - Kafka

Am iubit cum am stiut. Eu eram un cer gol, un copac uscat. Vruiam sa iti pot arata ca pot straluci intr-atat de tare. Vruiam sa vezi...
Voiam sa fiu si eu acolo, nu neaparat cu o anumita persoana, ci cu strada intreaga, sa fiu parte din multimea de luminite fermecate care saltau prin intuneric. Cred ca am ratat-o si pe asta.
De azi plec! Plec si pe cuvant nu ma mai intorc!
M-ai facut sa uit cum e sa ma gandesc la tine.

3 comentarii:

Angi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Angi spunea...

da,e tot iubire.de ce? pentru ca si acolo inauntrul inimii,la intuneric si racoare,iubirea inca straluceste,poate ca e obosita si ca nu mai are energie sa iasa de acolo,dar noi,cu totii stim ca iubirea comanda inimii,nu invers.daca inima ii inchisa,inseamna ca iubirea a obosit.Ca a obosit,nu ca a incetat sa existe.(raspuns la comentul tau)

Angi spunea...

cine sa fie inchisa ?:)) eu vorbeam de inima,si cea obosita e iubirea.sau vrei sa spui ca atunci cand iubirea era in plina forta,chiar daca ai vrut sa te impotrivesti,ai putut ?n-ai putut,acum poti inchide inima,pentru ca iubirea a obosit sa o tina deschisa,pentru ca a luptat prea mult.etc