duminică, 21 iunie 2009

In schimbul lor

Ma ingrozeste asimilarea intamplarilor din viata mea cu o carte. Paralizia mea in fata acestor ganduri care isi dau singura viata devine insuportabila. Cum se poate ca in 2 zile sa gandesc anumite lucruri si sa descopar altele cum nu am facut-o in saptamani?
Dupa cele aflate, cele vazute si calupul de informatii acumulat, sentimentul de inutilitate ma acapareaza. Intunecimea gandirii scapa de sub control si lasa urme pe corpul meu. Abia acum observ ca dimineata obisnuiesc sa ma incolacesc si sa stau sa privesc in gol inauntrul dulapului meu. Acum percep semnalele celorlalti si acum simt durerea provocata.
Devin inutila. Pe zi ce trece. Inutila si urata cum imi e sufletul acum.
Cu toate acestea, un simplu film mi-a dat taria sa sustin o cauza pierduta. E oare posibil ca simplitatea unor vorbe dintr-o promisiune sa se metamorfozeze in cuvinte mari devind un motiv de supravietuire? Sunt in stare sa imi dau si timpul in schimbul trairii tuturor promisiunilor in acest moment. Timpul care e esential, timpul din viata mea.
Acum, cu situatia prezentata, apare o solutie la aceste vremuri negre care s-ar presupune ca m-ar scoate din gandurile si parerile urate fata de mine iar eu ce fac cu ea? Dau cu piciorul in ea si in cel mai copilaresc mod ii gasesc si cel mai mic cusur care sa o compromita. Ii scot defectele in evidenta si refuz sa observ calitatile. Nu ma intereseaza ca e cea mai buna solutie, ca ea e singura care poate sa faca sa dispara toate astea de acum. Prefer sa stau si sa inghit durerea fiecarei secunde care implinesc acest timp. Nu vreau sa ii plang numele cand celalat imi pateaza pielea si sufletul. Prefer sa ii plang acum numele iar pielea si sufletul sa imi fie curate, intocmai cum le-a lasat el.

luni, 15 iunie 2009

Impuls de moment

Vreau sa ma plimb iar pe strazile inguste si pline de sarm ale Zaragozei. Sa fiu singura intr-un oras strain, pe o strada captivanta si cu castile in urechi. 20 de euro in portofel, un aparat foto si o sticla cu apa. Vreau sa ma cuprinda iar adrenalina ratacirii de la cunoscut. Vreau sa ma regasesc iar pe acea strada misterioasa si sa nu ii gasesc capatul. Vreau sa opresc iar un grup de tineri si sa ii intreb in engleza iar ei sa spuna ca nu stiu engleza si sa imbarlig in spaniola ajutata de semne ce vreau sa spun. Vreau sa ma simt iar ca acasa intr-un loc strain. Sa incurc banii si sa strige vanzatoarea dupa mine. Sa se faca ora 17 si sa imi sune telefonul cu intrebarea pregatita "unde esti?" iar eu sa spun ca sunt acolo unde e un magazin ce are mai multi oameni cu cagule si peste drum rochii traditionale si sa rada celalalt capat al firului si sa imi spuna "ok, venim dupa tine".
Ce alta libertate mi-as mai putea dori?


E luni si e prima zi de vacanta iar eu deja ma simt plictisita.



[e un singur cantaret care poate sa imi redea toata Zaragoza intr-un singur cantec]

marți, 9 iunie 2009

Copytomcat

Copytomcat. Atat pot zice.
Ma dezgusti. Esti jalnic tomcat.
Eugenia gandurilor mele m-a facut sa inteleg sensurile stupide si sa traduc miscarile anapoda.
Friends never say goodbye. Right tomcat?
Know what? Ai spus ce putea sa loveasca mai tare, si m-ai lovit ... tare.

luni, 8 iunie 2009

M-am razgandit

Defapt nu eu sunt cea care trebuie sa plece.

Azi nu

Impungi cu ace minuscule aripile neajutorate care cersesc mila.
Ceasul de pe perete isi zbiara secundele trecute si fac un zgomot asurzitor in capul meu facand urechea sa planga de durere. As impinge atat de departe taisul incat sa sfartece tremurul de seara provocat de micile ganduri?
Vreau ca ideile mele sa staruie adunate intr-un singur loc si sa ma lase sa dispar in voie.


As pleca fara urma si nu as mai veni inapoi!