joi, 7 mai 2009

Scrisoare catre necunoscut

Si am atatea sa iti spun ce niciodata nu ti le-am spus...
Stiai ca felul in care razele iti imbratiseaza fata e pur si simplu superb? Incep sa iubesc adierile line de vant, imi trimit fragmente plutitoare din mine catre tine. Si se lipesc de tine. Si reciproc.
Nu am reusit niciodata sa iti spun ca modul in care pielea de langa buzele tale, cand se intinde, atunci cand zambesti, e cel mai frumos lucru vazut cu ochii pe jumatate deschisi. La fel si verdele din parc, care se oglindeste in ochii tai.
Niciodata nu am vazut niste stele asa de usor de numarat. Mereu cand ma intrebam cate stele sunt pe cer, de fiecare data raspundeam "multe, mult prea multe". De data asta am reusit. Presupun ca erau 20 deasupra. Nu eram foarte atenta, altceva imi capta atentia.
Mai vruiam sa iti spun ca ador jocul tau de culori. Iubesc modul in care bratul tau cuprinde talia mea si felul in care areti cand ochii tai sunt inchisi.
Niciodata nu am apucat sa iti spun ce insemni cu adevarat. Tastez literele cuvenite si mi se insira milioane de randuri care nu au nici o legatura cu ceea ce e cu adevarat in mine.
Sunt sigura, ca cerul nostru nu are sfarsit. Precum si firul ce il cuprinde. L-am construit ca fiind fara capat, infinit.
Stiai ca ai mai multe "clone"? Zilnic ma batuie cateva. Stiu ca doar peste foarte mult timp voi mai avea sansa sa le revad, dar totusi, maine apare alta. Ti-am spus ca numele tau e peste tot.
Port un razboi nestins. Persoanele care ma iubesc si vor sa ma protejeze sunt inamicii, iar legatura formata e transea in care ma ascund. Fronturile sunt prea dure. Armele prea grele iar timpul... Timpul pare ca nu mai ajunge la destinatia sa finala. De aceea simt ca ma sting. Incetul cu incetul dispar. Totusi, "clonele" tale ma readuc la viata. Imi reamintesc rostul razboiului.
Uite, mi-am amintit. Iubesc si modul in care lupti. E unic.
Umarul tau e singurul loc unde stiu sigur ca lumea nu mai are nici un sens pentru mine, iar timpul e inutil atunci.
Modul tau de a ma contrazice e singurul mod care imi place. Stii ca nu ma las contrazisa. In fata ta cedez.
Totul e asa de puternic, pana si cuvintele au fost infrante, si nu vor sa se mai nasca, sa apara in scrisoare, si sa iti spuna ce tes eu.
E prima scrisoare. Vor mai urma.
Ar trebui sa inchei cu motivul acestei scrisori. Inca mi-e frica sa iti spun, stii?

Niciun comentariu: