duminică, 31 mai 2009

La revedere!

Ma intreb cat de greu trebuie sa fie ca sa poti disparea?

Iti dai seama ca tu, tocmai tu, ai distrus un lucru ce nu e al tau. Ai distrus ani de existenta. Cum te simti cand stii ca ai distrus viata cuiva? E tema eseului meu la romana si ultima mea nota.
Facem niste lucruri cu toate ca nu stim ce urmari au. Calculand fiecare miscare, fiecare gand, controland fiecare sentiment simtind ca avem stabilitate si putere asupra noastra din toate punctele de vedere.
Mi-ar placea sa ma fac mica cat un purice sa ma pierd in lumea larga si sa nu fiu gasita deloc. Sa apar doar cand sunt chemata si sa nu mai port grija de nici un sentiment. As calatori de una singura si i-as veghea pe toti. As zbura impreuna cu adierile de vant si as gusta fiecare fel de mancare. As primi scrisori si as fi intrebata ca unde am plecat, mi-ar spune ca le e dor de mine si m-ar ruga sa vin acasa. Le-as spune ca sunt mult mai aproape decat cred ei, in fiecare seara eu le inchid ochii iar in fiecare dimineata eu le deschid ochii. Le-as spune ca eu sunt in fiecare nota a glasului lor si ca eu separ gandul lor. Le-as trimite notite calatoare care sa ii faca sa se linisteasca si noaptea m-as transpune in visul lor asa, ca sa fiu si mai aproape.
M-as pierde intr-un fir de nisip si as pleca cu el. As disparea odata cu lumea si atunci nu ma vor mai gasi niciodata. As pluti spre nimic si tot tragand lumea dupa mine. Facand ca fiecare greseala produsa din cauza mea sa dispara. Fiecare greseala a tuturor. M-ai ierta, as inceta din plans, mi-as opri fabuloasa calatorie.

sâmbătă, 23 mai 2009

Vreau sa nu mai citesti astea

Si uite ca iar ma intorc la vechea poveste. Cand voi inceta sa ma gandesc doar la ceilalti si nu si la mine, in astfel de situatii?
Nu am curajul sa pun capat. Mi-e frica sa nu ranesc pe cineva dar sa ma ranesc pe mine nu mi-e frica, nu?
Ma enerveaza ca stii asta si ma joci pe degete cu acest lucru.
Ma intreb, ce ar trebui sa patesc ca sa pot avea curajul sa iti zic toate astea?
Pentru prima data, eu cred ca esti egoist stii? Suntem doi nu doar unul, stii?

joi, 7 mai 2009

Scrisoare catre necunoscut

Si am atatea sa iti spun ce niciodata nu ti le-am spus...
Stiai ca felul in care razele iti imbratiseaza fata e pur si simplu superb? Incep sa iubesc adierile line de vant, imi trimit fragmente plutitoare din mine catre tine. Si se lipesc de tine. Si reciproc.
Nu am reusit niciodata sa iti spun ca modul in care pielea de langa buzele tale, cand se intinde, atunci cand zambesti, e cel mai frumos lucru vazut cu ochii pe jumatate deschisi. La fel si verdele din parc, care se oglindeste in ochii tai.
Niciodata nu am vazut niste stele asa de usor de numarat. Mereu cand ma intrebam cate stele sunt pe cer, de fiecare data raspundeam "multe, mult prea multe". De data asta am reusit. Presupun ca erau 20 deasupra. Nu eram foarte atenta, altceva imi capta atentia.
Mai vruiam sa iti spun ca ador jocul tau de culori. Iubesc modul in care bratul tau cuprinde talia mea si felul in care areti cand ochii tai sunt inchisi.
Niciodata nu am apucat sa iti spun ce insemni cu adevarat. Tastez literele cuvenite si mi se insira milioane de randuri care nu au nici o legatura cu ceea ce e cu adevarat in mine.
Sunt sigura, ca cerul nostru nu are sfarsit. Precum si firul ce il cuprinde. L-am construit ca fiind fara capat, infinit.
Stiai ca ai mai multe "clone"? Zilnic ma batuie cateva. Stiu ca doar peste foarte mult timp voi mai avea sansa sa le revad, dar totusi, maine apare alta. Ti-am spus ca numele tau e peste tot.
Port un razboi nestins. Persoanele care ma iubesc si vor sa ma protejeze sunt inamicii, iar legatura formata e transea in care ma ascund. Fronturile sunt prea dure. Armele prea grele iar timpul... Timpul pare ca nu mai ajunge la destinatia sa finala. De aceea simt ca ma sting. Incetul cu incetul dispar. Totusi, "clonele" tale ma readuc la viata. Imi reamintesc rostul razboiului.
Uite, mi-am amintit. Iubesc si modul in care lupti. E unic.
Umarul tau e singurul loc unde stiu sigur ca lumea nu mai are nici un sens pentru mine, iar timpul e inutil atunci.
Modul tau de a ma contrazice e singurul mod care imi place. Stii ca nu ma las contrazisa. In fata ta cedez.
Totul e asa de puternic, pana si cuvintele au fost infrante, si nu vor sa se mai nasca, sa apara in scrisoare, si sa iti spuna ce tes eu.
E prima scrisoare. Vor mai urma.
Ar trebui sa inchei cu motivul acestei scrisori. Inca mi-e frica sa iti spun, stii?

marți, 5 mai 2009

Hopa

Incredibil! Am promis ca nu mai postez nimic o buna bucata de timp, si uite ca iar postez ceva.
Totusi, trebuie sa spun ceva.
Va urasc!
Urasc tot ce patesc zilele astea.
Urasc motivul pentru care serile imi sunt stricate.
Urasc playlist-ul.
Urasc sa invat atata materie pentru teza la romana.
...
Zilele astea urasc tot. Pana si blogul asta.
M-am decis sa nu mai imi fac nici o poza. Urasc si aia.