miercuri, 15 aprilie 2009

Timp acaparator

Plec si am lasat totul in urma, am scapat de toate pentru un timp limitat. Nu conteaza. Profit la maxim. Imi aranjez gand cu gand, idee cu idee, sentiment cu sentiment in asa fel incat ele sa isi lase jos intentiile, sa stopeze acapararea totala.
Cate zile/ore/minute/secunde mai trebuie sa rabd pana totul se va sfarsi? Chiar si atunci cand stiu ca totul s-a sfarsit, sfarsitul nu e nimic, e o iluzie, e o continuare a incarcerarii mele. Incercarea mea de evadare se dovedeste a fi un esec total. Paralizia mea in fata acestor acte devine patetica si sufocarea timpului devine stresanta.
Parcurgerea acestui drum istovitor devine o povara greu de purtat pentru mine. Ma agat de orice punct stralucit ca apoi sa cad in gol cu sacul de amintiri si ganduri in spate.

Cine e trecutul sa imi dicteze cum sa ma comport? Cine e prezentul sa ma priveze de orice daca nu ascult trecutul si sa arunc un ochi spre viitor? Cine e viitorul sa imi dea iluzii desarte?
Tai timpul si imi sfasiu sufletul. Patez viata si inviorez sentimentul.
Toate se rezuma la timp fara nici un rost. E iritant sa depinzi de ceva fara sa poti face nimic impotriva. E iritant sa vezi cat de mic esti si toate cat de uriase sunt pe langa tine. E propria ta viata si totusi iti e dictata intr-un fel anume.
Nu e nici un loc in care sa evadez deci teoretic ar trebui sa ma conformez la toate astea. Pentru cat
timp?

Niciun comentariu: